Astăzi ne axăm discuția, pe faptul că Britanicii iubesc crevetii Vannamei .

Însă nu este doar o declarație gratuită de dragoste pentru creveții de apă dulce Vannamei , deoarece, ei îi și produc ! De fapt, acest lucru nu este adevărat chiar în totalitate. În Regatul Unit, cuvântul „creveți” tinde să se refere la speciile mici de culoare brună „Crangon crangon”, care este comună apelor de coaste ale țării.

Pe cât de delicioși sunt aceștia, creveții cei mai râvniți de consumatorii din Marea Britanie, sunt soiurile mai mari „King”  și „Tigru” de apă dulce, crescute pe scară largă, respectiv Penaeus vannamei și, Penaeus monodon.

Abordez acest subiect pentru a exemplifica faptul că, nu condițiile climatologice (vremea rece din țara noastră invocată mai mereu) sunt piedică pentru o producție de creveți de excepție, din momentul în care aceștia pot fi crescuţi în țara unde, este mult mai frig, unde temperaturile greu se ridică vara peste 30 oC, clima fiind în general, extrem de ploioasă.

Vânzările cu amănuntul din Marea Britanie a acestor crustacee depășesc 40.000 de tone metrice (MT), aproximativ 180 de milioane de exemplare de creveți, generând anual peste 500 de milioane de lire sterline (561 milioane de euro).

Prin urmare, poate nu este atât de surprinzător faptul că cererea enormă a pieței, față de creveții, a inspirat crearea nu a uneia, ci a două companii producătoare: FloGro Fresh în Lincolnshire, Anglia; și Great British Prawns (GBP) în Stirlingshire, Scoția.

Deși ambele întreprinderi cultivă „Vannamei” în sistemele de acvacultură recirculante interioare (RAS) există unele diferențe clare în tehnologia de creștere și în modelul de afaceri. În ceea ce privește producția efectivă, de exemplu, FloGro crește creveții într-un sistem biofloc, în timp ce GBP urmează o abordare de filtrare avansată a apei.

În mod crucial, ambele companii insistă asupra faptului că există o piață puternică și în creștere în Marea Britanie pentru produse care pot fi produse local și furnizate proaspete consumatorilor și că aceasta va fi fundamentul creșterii lor pe termen lung.

FloGro a întreprins primele sale teste de producție în 2013. Creșterile comerciale la scară largă au început în 2015, cu un răspuns „covârșitor de pozitiv” al clienților la calitatea produsului, a asigurat livrarea în 24 de ore de la plasare comenzii, a produselor proaspăt recoltate.

După cum s-a văzut pe cele mai afectate piețe, comerțul cu amănuntul din Marea Britanie – convențional și mai ales online cu alimentele produse la nivel local a devenit mult mai important pentru consumatori. Într-adevăr, datorită schimbărilor către comerțul cu amănuntul, producția FloGro a crescut de peste 4 ori.

„Toți clienții noștri sunt pasionați de creveți. Toți vor să cumpere de la noi și am fost foarte ocupați cu vânzarea online. Planul nostru este să ne bazăm treptat pe această platformă, deoarece consider că unele dintre schimbările pe care le vedem pe piață vor fi permanente. Vrem să dezvoltăm afacerea, dar trebuie să fim atenți și precauți și noi. În climatul actual, accentul trebuie pus pe menținerea capului deasupra apei și asigurarea faptului că suntem gata să valorificăm ceea ce va urma”.

Este o poveste de succes similară pentru GBP, care confirmă că scăderea mare a vânzărilor către restaurante a fost compensată de o creștere dubla a comerțului cu amănuntul.

În același timp, peisajul actual a oferit companiei sale un moment ideal pentru a face bilanțul progreselor sale de până acum și pentru a-și planifica viitorul.

„COVID ne-a oferit o oportunitate neașteptată. Am pivotat rapid la cerințele în schimbare ale pieței și am folosit timpul pentru a investi în realizările noastre recente”. „Este o oportunitate de care am profitat-o ​​cu ambele mâini și cred cu tărie că ne fi de real ajutor”.
Ideea de a înființa o companie de tehnologie de acvacultură a apărut acum mai bine de cinci ani, în timp ce re-branding-ul Great British Prawns a avut loc în 2018.

Deși au fost învățate o mulțime de lecții importante pe parcurs, accentul a fost întotdeauna pe demonstrarea faptului că tehnologia oferă o soluție de producție alimentară „foarte necesară, viabilă și durabilă”.

„Există, cu siguranță, o senzație că putem face mai mult în propria comunitate, regiune sau țară și ne putem dezvolta propria hrană. Acest lucru ne-a adus deja o mulțime de clienți și sper că încurajează și multe alte companii să producă produse alimentare”.

Pare incredibil dar un kg de creveți se vând de astăzi la MegaImage la preţul de 320 de lei/kg (aprox 65 €/kg) și în loc să îi producem în țară îi importăm cu spor.

pret

Investiţia începe de la 19.000 euro pentru un sistem mic de producţie de doar 4 tone/an.

Dacă doriţi informații detaliate puteţi achiziţiona cartea – Creșterea creveților de apă dulce “Litopenaeus vannamei” în România!
Pentru consultanta Tel/WhatsApp +40724593613 sau la email: daniel.tabacaru@caviarfactory.ro

coperta creveti